Andreea Marin Bănică, împreună cu 8 organizaţii ale societăţii civile şi asociaţii profesionale de medici, au lansat azi Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013, în cadrul unei conferinţe de presă. Iniţiativa îşi propune să militeze pentru dreptul copiilor din România de a beneficia de vaccinare la standarde europene şi actualizarea schemei naţionale de imunizare prin includerea vaccinării împotriva bolilor pneumococice, cauza numărul 1 de mortalitate infantilă în lume din categoria bolilor care pot fi prevenite, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În România, 1 din 5 copii cu vârsta până într-un an care ajung la medicul de familie sau în spital suferă de o boală potenţial pneumococică, în timp ce rezistenţa pneumococului la antibiotic este în creştere. Astfel, 1 din 4 decese este produs de bolile respiratorii, pneumococul putând fi responsabil  de mare parte din cazuri, în timp ce în lume, în fiecare an, pneumococul provoacă peste 14,5 milioane de episoade de boli pneumococice grave  la copiii mai mici de 5 ani, dintre care aproximativ 1 milion mor în fiecare an. 
În acest sens, susţinătorii iniţiativei „Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 (CNP 2013)” au semnat memorandumul „Spune DA dreptului copiilor români de a fi protejaţi împotriva bolilor pneumococice!”,  prin intermediul căruia autorităţile române sunt solicitate să ia măsuri pentru realizarea unui plan naţional de imunizare împotriva bolilor pneumococice. 
Tot astăzi, Andreea Marin Bănică, Ambasador al campaniei Coaliţia pentru o Nouă Prevenţie 2013 a depus la Ministerul Sănătăţii acest memorandum şi a avut o întrevedere cu ministrul Sănătăţii Vasile Cepoi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News