Andreea Marin Bănică nu a vrut să facă speculații despre cauzele morții Mălinei Olinescu, dar a ținut cu tot dinadinsul să tragă un semnal de alarmă asupra stărilor de despresie care se regăsesc tot mai des în rândul femeilor din România.
„Da, am cunoscut-o pe Mălina, a fost oaspete în emisiunea mea, am urmărit-o de-a lungul timpului pentru că era o profesionistă desăvârșită. Nu-mi permit să trag concluzii asupra unui om pe care nu l-am cunoscut foarte bine. Nu-mi permit să speculez, dar în general vorbind, marile probleme ale femeii din România, ale mamelor sunt cele psihologice. Femeile nu merg la psihiatru ca să nu fie considerate nebune. Eu vorbesc în cunoștință de cauză. În acele momente te comproți inexplicabil. Dacă familia nu înțelege că nu e vorba despre un moft, că trebuie să te tratezi, e grav. Stările tale, nemulțumirea, plânsetele dese, aparent fără motiv, trecerea de la o stare la alta cu repeziciune, stările acestea duc la sinuciedre. Mulți se întreabă de ce o femeie care le are pe toate, are casă, bani, soț, copil recurge la astfel de gesturi. Pentru că ei i se pare că făcând asta va lua o povară și de pe umerii ei și de pe ai celorlați. Nu-și dă seama ce tristețe provoacă. E de ajuns un moment cu astfel de trăiri ca să ajungi să faci asta. După aceea totul este inutil. Cele mai multe cazuri de depresie sfârșesc prin sinucidere. Și încă ceva, nu se vindecă de la sine, nu e de ajuns să citești cărți de dezvolatre personală”, a declarat Andreea Marin Bănică la RTV.