Printre vedetele premiate s-au mai numărat actriţa Ada Condeescu, pentru profesionalismul şi profunzimea interpretării actoriceşti în filmele „Eu când vreau să fluier, fluier”, şi „Loverboy”, filme premiate la festivaluri internaţionale, dar şi pentru activitatea de implicare socială, dar şi Amalia Enache, prezentatoarea Ştirilor Nopţii de la PRO TV, pentru activitatea de reprezentare a organizaţiei Hope and Home for Children România, lider mondial în închiderea leagănelor de copii de tristă amintire. Vedeta se implică activ în sprijinirea copiilor abandonaţi, ajutându-i să se integreze în centre maternale sau case de tip familial.
În acest an s-au acordat nouă premii de excelenţă, la şapte categorii. Revista Avantaje a acordat titlul Femeia Anului 2011 pentru următoarele categorii: Promovarea şi Apărarea Drepturilor Copilului, Promovarea şi Apărarea Drepturilor Femeii, Ambasador al Artei Româneşti peste Hotare, Implicare şi Responsabilitate Socială, Promovarea şi Apărarea Valorilor Democraţiei, Iniţiativă în Sprijinul Semenilor şi Consilierea mamelor aflate în situaţii de criză.
Alte premii au mai fost acordate pentru Promovarea şi Apărarea Drepturilor Copilului – Olga Cridland, preşedinta Asociaţiei PAVEL, asociaţia părinţilor cu copii bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave, pentru devotamentul şi dăruirea necondiţionate de care dă dovadă în ajutorarea copiilor bolnavi şi a familiilor lor.
Promovarea şi Apărarea Drepturilor Femeii – Roxana Togănel, director de proiect al Asociaţiei COLFASA, pentru implementarea în România a proiectului „Femeia contează”.
Promovarea şi Apărarea Valorilor Democraţiei – Cristina Guseth, directorul Freedom House România.
Dorica Dan, preşedinta Asociaţiei Prader Willi din România, fondatoarea Centrului Pilot NoRo din Zalău, singurul Centru din ţară destinat îngrijirii copiilor cu boli rare.
Angela Baciu, poetă, publicistă, manager pentru proiecte culturale şi educaţionale, iniţiatoare a numeroase proiecte culturale pentru copii şi tineret, desfăşurate în oraşul Galaţi, militantă activă în organizarea de acţiuni caritabile destinate strângerii de fonduri pentru diverse persoane fizice cu nevoi speciale şi asociaţii.
Anamaria Schweitzer, director executiv al Fundaţiei Baylor Marea Neagră România, din Constanţa, pentru activitatea de coordonare a Centrului clinic de Excelenţă HIV.
Gala Premiilor Femeia Anului a fost prezentată pro-bono de Iuliana Tudor, TVR 1, prezentatoarea emisiunii „O dată-n viaţă”, iar momentul artistic a fost susţinut de trupa Devas, din Braşov.