Cunoști oameni care fac cinste României, oameni plini de viață, care se încăpățânează să clădească prin forțele proprii în această țară, să-și facă vocea auzită luptând pentru drepturile lor și ale celor din jur, români care îndrăznesc să viseze și să transforme visul în faptă? Oameni care nu acceptă resemnarea, pentru ca au valoare? Alătură-te campaniei „Trezește România”.
Fotografiază o faptă pozitivă sau un om de valoare din orașul tău, un loc nou reprezentativ pentru Cluj, pune într-un plic povestea unui om știut de tine, pe care îl consideri extraordinar și pe care vrei să îl cunoască și alții, propune-l pe cel pe care-l admiri ajutându-ne să îl descoperim și astfel vei fi și tu printre cei care decid să trezească România la o altă realitate! Evenimentul, organizat vineri, 25 mai la ora 15.00 în Amfiteatrul 101 de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, în parteneriat cu Realitatea TV și Fundația Prețuiește viața, este moderat de realizatorul campaniei, Andreea Marin Banică.
Începând cu 1 iunie, Andreea Marin Bănică, va prezenta poveştile românilor fără nume sonore, care schimbă vieţi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News