Andreea Marin a mărturisit pentru ziarulring.ro că modulul de life coaching la care participă i-a schimbat viaţa. Ba chiar vedeta a dezvăluit faptul că aceste cursuri au făcut-o să devină mai răbdătoare, dar şi mai comunicativă, spunând că uneori îşi ţine partenerul de viaţă de vorbă şi până la două noaptea.
„Din fiecare lecţie am ceva de câştigat. După opt ore în care rotiţele se învârtesc, ajung acasă, seara, fericită, plină de dragoste. Un alt aspect important e că te duci acasă şi îl ţii pe celălalt de vorbă până la două noaptea, ca să îi împărtăşeşti cu entuziasm ce ai trăit în acea zi. Şi îţi cauţi vorbele, şi îl faci să înţeleagă că se poate să fie mai bine pentru că există aceste instrumente de lucru. Şi când observi că în celălalt există ecou pentru ceea ce tu tocmai descoperi, când ţi se spune: „Ştii? Ai dreptate, aşa e, hai să încercăm împreună”, nu există mulţumire mai mare. Abia aştept să aplic ceea ce învăţ pe copilul meu. Aceasta va fi adevărata provocare. Lumea o să spună că fabulez, dar după fiecare lecţie obţin rezultate pentru omul din faţa mea”, a mărturisit „Zâna”.