Şi pentru că lui Fuego îi place să-și surprindă prietenii, nici prezentatoarea emisiunii „Nu există nu se poate”, de la TVR 2, nu a făcut excepţie.

Spre totala ei stupoare, în culisele emisiunii la care era invitată să participe, a avut parte de o scenă similară cu propria sa emisiune de mare succes, „Surprize, surprize!” Fără să fie avertizată, Andreea s-a revăzut, după mult timp, cu un prieten drag – fostul ei coleg, Cove.

Este evident că reacția a fost una emoționantă, iar Andreea a fost pusă, pentru prima dată, în postura foştilor ei invitaţi care trebuiau să facă faţă unei mari surprize.

Toate aceste reacţii la cald s-au desfăşurat sub „bagheta” lui Fuego, care a mărturisit:

„Eu sunt un perfecționist și deseori mă enervez sau reacționez, dar colegii mei mă înțeleg și tocmai de asta îi iubesc și sunt onorat că pot lucra cu ei, pentru că împreună putem face performanță, într-o perioadă în care tot ce contează este lipsa de substanță.

Mulțumesc tuturor colegilor mei cameramani, regizor de montaj, producători, scenariști, jurnaliști, scenografi, operatori IT, profesioniști de la lumini, de la sunet, de la marketing, de la promovare, regizori de platou, editori de montaj… tuturor celor care se luptă ca această emisiune să fie una de înaltă ținută!”.

Urmărește-ne pe Google News