Vedeta se simte bine în propria piele şi cu noul trai, iar asta se vede şi din numeroasele fotografii postate pe pagina ei se socializare.
Fie că este în vacanţă – în ţară sau în străinătate -, în liniştea propriei case ori prin ţară, cu caravana „Preţuieşte viaţa”, Andreea radiază.
O imagine recentă evidenţiază însă că „Zâna” are un bun motto după care se ghidează. Este vorba despre celebra replică de final din „Pe aripile vântului” – „E şi mâine o zi” – recunoscută drept una dintre cele mai puternice declaraţii de optimism şi de încredere în sine din toate timpurile.
Iar această replică celebră nu putea fi ilustrată decât într-o manieră teribil de elegantă. Astfel, în fotografia care însoţeşte textul, Andreea este îmbrăcată ca o copie fidelă a lui Coco Chanel şi priveşte departe, în zare, spre viitor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News