Este o stare de stres, nervi şi presiunea materială e atât de puternică încât mă întreb la ce ne-or folosi toate poveştile astea de ordin material când mâine putem oricum să nu le mai avem. Şi poate nu numai din pricina unui conflict major, dar, spre exemplu, un cutremur e suficient să distrugă tot ce avem. Şi atunci cred că ceea ce e important să reali­zăm este cine sântem noi fără aceste lucruri. Dacă dezbrăcăm costumul pe care îl purtăm, dacă nu mai avem ma­şina pe care o conducem zi de zi. Şi dacă vom fi nevoiţi să o luăm de la capăt, în primul rând, de ce sântem în stare, ce putem facem cu mâinile noas­tre pentru a fi utili şi cineva să ne vrea astfel încât să câştigăm cât să su­pravieţuim? Şi în al doilea rând, dacă rezistăm psihic. Eşti cu adevărat puter­nic dacă într-un astfel de moment de cumpănă, rezişti şi treci peste prin for­ţa minţii tale, prin tăria ta”, a declarat Andreea Marin pentru opiniastudenteasca.ro.

„Las în urmă vieți salvate”

Andreea consideră că, de-a lungul timpului, a realizat numeroase lucruri care-i înnobilează sufletul
„Las în urmă nişte vieţi salvate, un copil pe care mi-l doresc cu bun-simţ, bine educat, şi care să facă bine mai de­par­te altora dacă ar lua pilda mamei sale şi a bunicii sale – noi sântem Violete din mamă în fiică. Apoi, nişte amintiri de neuitat. Există oameni care au trecut prin viaţa mea şi au lăsat amintiri de neuitat, dar există şi oameni prin viaţa cărora am trecut şi am lăsat ce­va, acolo, într-un colţ de suflet. Şi lu­crurile astea nu se şterg o viaţă. Nu e puţin lucru. Şi când pui umărul la schimbarea unei legi care va afecta vieţile unor generaţii la rând, după ce tu nu vei mai fi, şi asta contează”, a spus aceasta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News