«Zâna»: «Sabin să fie sănătos!»
În replică, Andreea Marin a comentat sec: “Să fie sănătos Sabin Ivanof! Nu mă interesează”. La rândul lui, afaceristul are şi o explicaţie pentru acţiunile fostului său partener şi speră ca la un moment dat să-şi recupereze integral banii băgaţi în imobilul construit pe terenul lui Ştefan: “Bănică a atacat ipoteca impusă de firma mea în Cartea Funciară ca să poată dezmembra imobilul şi să aibă liber la închirierea apartamentelor, urmând să încaseze integral chiria, fără să îmi dea cotă parte. El speră că se va lungi cu procesele ani la rând până ce, din chirii, îşi va achita creditul la bancă. Tot ce vreau este să îmi recuperez investiţia de 1.400.000 de euro, nici un leu în plus sau în minus”.
Ivanof a continuat: “Când ne-am asociat, înţelegerea a fost aşa: se vând nişte apartamente din cele 10 câte am construit, cât să recupereze el creditul pentru teren, apoi, din profitul de pe urma vânzării apartamentelor rămase, să împărţim profitul în funcţie de cât a cotizat fiecare la această afacere”.
Au patru procese pe rol
În prezent, Sabin Ivanof şi Ştefan Bănică jr se judecă prin tribunale în patru procese. Unul din ele este intentat de Sabin, care cere recuperarea investiţiei sale de 1,4 milioane de euro. Apoi, mai e un proces în urma unei contestaţii depuse de Ştefan la planul de reorganizare a firmei Impact SRL, deţinută de Ivanof, societate aflată în insolvenţă şi supusă unor planuri de reorganizare. Solistul nu e de acord cu planul de redresare al firmei şi cere daune de două milioane de euro. Un al treilea proces este acela în care Bănică solicită să se scoată din Cartea Funciară a imobilului ipoteca pusă de Sabin Ivanof, iar cea de-a patra speţă vizează solicitarea artistului privind ştergerea tuturor litigiilor din Cartea Funciară a blocului din zona Aviaţiei.
Asistentul Ştefan Aruxandrei răspunde în numele solistului
Deşi a câştigat o luptă din războiul pe care îl duce cu fostul său prieten şi partener de afaceri, Ştefan Bănică jr nu se grăbeşte să sărbătorească reuşita. După ce instanţa a respins impunerea unei ipoteci din partea lui Sabin Ivanof în Cartea Funciară a blocului, Ştefan Bănică este totuşi rezervat. Poate şi pentru că aşteaptă să vadă dacă lucrurile vor fi tot în favoarea sa după apelul pe care Ivanof îl va depune. “Ştefan Bănică parcurge proceduri judiciare pentru apărarea drepturilor sale şi limitarea prejudiciilor la care este expus, însă, la acest moment, nu are de transmis alte date decât cele comunicate public de instanţă”, ne-a declarat Ştefan Aruxandrei, asistentul lui Ştefan Bănică. (Florian Gheorghe)
Erau prieteni la cataramă
Cu mult înainte ca Sabin Ivanof şi Ştefan Bănică să intre în afacerea cu imobilul din zona Aviaţiei, familiile celor doi erau de nedespărţit. Simona Pătruleasa, Sabin Ivanof, Andreea Marin şi Ştefan Bănică jr îşi făceau concediile împreună şi se vizitau foarte des. Ba chiar Simona şi Andreea au fost nu de puţine ori lăudate pentru faptul că au cea mai trainică şi sinceră prietenie din showbiz. Mai mult, Cristina Marin, sora fostei “Zâne a Surprizelor”, e naşa de botez a fetiţei Simonei Pătruleasa. În 2011, micuţa Ingrid Ivanof a fost creştinată de Cristina Marin şi de soţul ei, Robert Chiser.
Simona Pătruleasa e foc şi pară: „De la început a vrut să ne dea ţeapă!”
Ștefan, acuzat de Sabin Ivanof că o caftea pe Andreea Marin!