„Îmi place foarte mult meseria mea şi cumva totul vine în mod natural. Iubesc să fac prezentare, este visul împlinit, iar a fi reporter este esenţial pentru a căpăta tot mai multă experienţă.
Una fără cealaltă nu se poate, se completează perfect cele două ipostaze şi realizând ambele lucruri nu fac altceva decât să mă ajut, să devin un jurnalist mai bun, mereu ancorat. Nu consider că mă împart, munca e muncă. Nu cred că sacrific din timpul de părinte pentru a fi jurnalist şi nici invers…”, a dezvăluit vedeta.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5
De-a lungul anilor, Andreea Marinescu a realizat multe reportaje, multe interviuri, de toate e mândră. „Tensionate au fost mai multe: de la predarea unui evadat poliţiei, până la discuţii cu criminali în serie sau intervenţii făcute în cazul unor calamităţi.
Când eşti jurnalist, riscul cumva e pus pe locul doi, nu te gândeşti obligatoriu că te pui în pericol, ci mai degrabă cauţi variante să obţii ceva ce ceilalţi nu au, să fii cel mai bun, original, creativ, să faci cea mai bună anchetă, cel mai bun material şi de ce nu, să schimbi ceva în bine.”, a mai explicat ea.
Recomandări
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare
„Când eram mică îmi doream iniţial să fiu stewardesă, apoi învăţătoare … până am dat cu ochii de televizune şi am descoperit marea dragoste ce o port meseriei de jurnalist.”, a încheiat prezentatoarea.
Dincolo de carieră, Andreea Marinescu e căsătorită și are doi copii, doi băieți.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană