În ediția de vineri, 18 martie, Andreea Perju a fost prezentă în platoul de la emisiunea „La Măruță”, unde a acceptat să participe la jocurile „Sosurile iuți”. Provocarea picantă presupune ca vedeta să răspundă întrebărilor scrise pe niște bilețele, iar dacă nu vor ca întrebarea să fie citită cu voce tare de prezentator trebuie să mănânce iute. Indiferent de situație, invitatul trebuie să răspundă întrebărilor, care de multe ori sunt destul de incomode, însă este alegerea lor dacă vor ca telespectatorii să afle ce scria pe bilețel.

De doi ani are Cătălin Măruță această rubrică în emisiune, iar acum a venit rândul ca Andreea Perju să participe la provocare. „Cred că este încăpățânată, egocentristă și un pic nerealistă cu felul meu de a mă raporta. Eu cu Giulia suntem prietene de când aveam vreo 16 ani. Nu suntem certate. Am încercat la un moment dat să facem un proiect împreună, care într-un final nu s-a concretizat cum ne-am gândit în primă fază. Asta nu înseamnă că ne-am certat. Am continuat separat ca să nu ajungem să ne certăm. Eu sunt foarte realistă. Era un proiect online. Eu când era în «Fetele marinarului» eram pe val. Când eram la «În puii mei» eram pe val. Eu veneam după trei ani în care mă concentrasem foarte mult pe restaurant, iar ea se vedea în Candy. Și i-am zis: «Băi, Giulia, noi suntem acum la nivelul ăsta. Hai să facem cu proiectul ăsta și să-l ducem unde trebuie»”, a povestit actrița la PRO TV.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană

Andreea Perju și Giulia Anghelescu au încercat să aibă un proiect împreună

În urmă cu câțiva ani, cele două erau de nedespărțit la evenimentele mondene la care participau. După neînțelegerile pe care le-au avut legate de proiectul comun, Andreea Perju și Giulia Anghelescu s-au îndepărtat, astfel că relația lor de prietenie nu a mai fost atât de strânsă.

„Avem viața la indigo. Ne-am găsit de mulţi, de prea mulți ani și ne-am gândit că dacă tot ne-am găsit de așa de mulți ani să și facem ceva împreună”, a declarat Andreea Perju în urmă cu câțiva ani. „Abordăm diverse subiecte, ne filmăm și împreună, și separat, dar de montat, montăm în episoade. Împreună”, spunea Perju, corectată imediat de Giulia, care și-a asumat în totalitate partea de montaj. „Mai mult eu. Eu montez, iar Andreea își dă cu părerea”, spunea amuzată cântăreața.

andreea-perju-si-giula-anghelescu-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Noua miere care i-a înnebunit pe români. Este extrem de rară, nu se găsește în marile magazine, dar are proprietăți miraculoase
FANATIK.RO
Noua miere care i-a înnebunit pe români. Este extrem de rară, nu se găsește în marile magazine, dar are proprietăți miraculoase
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cinci zodii care vor da lovitura la început de noiembrie. Totul se schimbă pentru ele și vor câștiga mulți bani
FANATIK.RO
Cinci zodii care vor da lovitura la început de noiembrie. Totul se schimbă pentru ele și vor câștiga mulți bani
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI