Andreea Perju este fericită pentru a reușit să își cumpere casa mult visată, dar și pentru că fetele sale și-au dorit să se mute. Actrița a povestit ce sacrificii a făcut pentru a achiziționa o nouă locuință. De asemenea, ea a postat primele imagini din noua casă, care momentan nu este mobilată.
„Viața mea, ca oricare altă viață e un cumul de întâmplări, trăiri, sentimente și dorințe. Pe unele le împărtășesc cu voi, pe altele le țin pentru mine și cei apropiați dar să revenim la dorințe. Mereu am visat să am o casă. O casă a mea unde să mă simt acasă și, probabil, le-am transmis și fetițelor acest vis că dorințele lor au început să se îndrepte spre asta. N-o să mint, de ani de zile tot strâng, și strâng și iar strâng.
Uneori am și clacat, exemplu începerea războiului. O săptămână nu m-am putut ridica din pat. Pe lângă faptul că mă gandeam la cei asupriți, m-a dărâmat când am văzut cum a bubuit iar piața imobiliară. Eram iar departe de vis dar am mers mai inainte că nu aveam încotro. Septembrie a fost ca o shaorma cu de toate, , zile în care spuneam ‘Mulțumesc” și zile când spuneam “O să fie bine”. Și iată că, printr-o minune și o așezare a planetelor, tot în Septembrie mi s-a invit această ocazie pe care nu aveam cum s-o ratez. Nu va fi ușor, dar sunt pregătită pentru ce urmează. De joi, 13.10.2022, am început un nou proiect care se numește acasă”, a scris Andreea Perju pe rețelele de socializare.
Andreea Perju a fost la un pas de divorț
Creșterea celor două fetițe și stresul de la muncă i-au afectat căsnicia Andreei Perju, încât a fost la un pas să o piardă.
„Noi, din cauza faptului că, la un moment dat, nu am mai pus deloc atenție pe relație era să o cam pierdem. Lucru care era destul de trist și mi-am dat seama că e momentul să ne recucerim și să facem lucruri pentru celălalt. Să îl surprindem. Nu mai știam să ne surprindem. Totul era despre copii sau erau probleme la serviciu (…) Au tot trecut zilele așa”, a dezvăluit Andreea Preju.