„Am făcut 9 ani jumate de gimnastică ritmică, toată copilăria mea am dedicat-o acestui sport și nu îmi pare rău deloc, pentru că m-a ajutat să pun gbazele existenței mele, m-a ajutat să înțeleg cât de importantă este munca în echipă. La mine totul este legat de echipă, de ideea de a fi o echipă.
Mi-am dorit destul de devreme să merg pe partea asta cu actoria, dar nu am mers. Am făcut o primă facultate cu specializare jurnalism, apoi mi-am dat seama că nu asta voiam să fac, m-am luat după oameni. Oamenii zic: te faci actor, pe bune, o să mori de foame. Dar am terminat o facultate și mi-am dat seama că nu acela este drumul meu, după care am terminat a doua facultate, am făcut actoria.
Pot să fac actorie de acum înainte, am 33 de ani, așa că pot să fac câtă actorie vreau eu. Între timp am făcut și reustaurantul, și acolo am stat foarte mult timp și am pus actoria în plan secund. Mi-am dorit foarte tare să îmi demonstrez că pot să reușesc și pe alt plan, acolo e vorba un pic de artă, de arta culinară. Mi-am găsit o pasiune, fără niciun pic de experiență, m-am băgat în ceva complicat, dar nu am vrut să dau bir cu fugiții, așa că am pus în plan secund actoria” a povestit Andreea Perju, la „Agenția VIP”.
Citește și