„Nu am fost o fată cuminte”

În plan profesional, Andreea spune că este foarte ambițioasă, însă consideră că meseria pe care și-a ales-o nu este apreciată în România.

„Pentru mine contează foarte mult evoluţia. Îmi pare rău că dansul la noi nu este la fel de exploatat ca în afara ţării, suntem în urmă cu 100 de ani faţă de America. Noi încercăm să aducem dansul la nivel de artă, în timp ce străinii încearcă să îl aducă la nivel de sport olimpic”, a spus aceasta, recunoscând că a avut un trecut tumultos.

“Mi-a plăcut să experimentez, nu am fost un copil cuminte, am făcut lucruri ieşite din comun”, a adăugat dansatoarea, care se află printre femeile ce au trecut prin așternutul lui Liviu Vârciu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News