Începând din 22 ianuarie, în fiecare duminică, de la 20:00, la Antena Stars revine un nou sezon al reality show-ului „Mămici de pitici, cu lipici”, un reality show despre viaţa de familie cu copii, aşa cum este ea văzută prin ochii a patru vedete din showbizul românesc. Începând din acest sezon, Gabrielei Cristea şi Emiliei Cristofor li se vor alătura două noi familii şi împreună se vor lăsa surprinse zi de zi în relaţiile lor cu copiii şi îşi vor dezvălui una alteia din secretele lor.

Orianda Donca, soţia lui Călin Donca, unul dintre cei mai tineri milionari din România, a acceptat provocarea de a fi surprinsă zi de zi în relaţia cu cei cinci copii ai lor, dar şi cu celelalte mămici din cadrul reality show-ului de la Antena Stars. „Am primit în viața noastră proiectul Mămici de pitici, cu lipici cu brațele deschise! A fost foarte multă emoție la început! Copiii, ca și noi, sunt deschiși pentru reality, deoarece nu avem nimic de ascuns, am povestit cu ei și le-am explicat să se poarte natural, așa cum sunt ei, și să ofere mai departe celor care ne privesc informațiile pe care noi i-am învățat deja de-a lungul anilor. Și, prin fiecare emisiune realizată, să aducem un plus de valoare celor care ne privesc – atât copiilor, cât și adulților”, a declarat Orianda, 

Și a mai completat: „Acest proiect mă determină să fiu mai ordonată, mai planificată, este cumva un test și pentru mine personal, deoarece nu este foarte simplu să ai o casă cu cinci copii mici, să arăți bine și ca mamă, și ca femeie. Însă, de-a lungul anilor, am găsit împreună cu soțul meu diverse soluții pentru a echilibra mai multe aspecte ale vieții noastre ca și familie, ca și cuplu… business, părinți. Scopul participării noastre la acest reality este de a inspira telespectatorii și, de asemenea, pentru noi, personal, este o provocare“.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Oamenii vor avea posibilitatea să ne cunoască mai bine”

Gabrielei, Emiliei şi Oriandei li se va alătura începând din 22 ianuarie şi Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei: „Consider că prin intermediul acestui reality show de la Antena Stars, oamenii vor avea posibilitatea să ne cunoască mai bine, să vadă ce decizii luăm noi în educaţia copiilor noştri. Sigur că vor fi şi mame care poate nu vor rezona cu noi sau, dimpotrivă, mame care se vor regăsi în anumite momente: pentru că până la urmă, viaţa nu e mereu perfectă.

Poate lumea când vede postările mele de pe social media îşi închipuie: «Vai, ce viață minunată! Ce copii minunați! Ce căsnicie minunată!» Nu, nu este așa. Bineînțeles că peste tot există probleme și atunci se creează frustrări. Departe de mine de a crea frustrări… De aceea, de multe ori am vrut să subliniez, să punctez celor care mă urmăresc și despre problemele care apar în familia noastră. Spre exemplu: cum se înțeleg frații între ei, cum gestionez eu o situație, o problemă când vine vorba despre Ioachim, pentru că el, în special acum, înțelege mult mai bine, Anastasia este încă mică… cum o să fie viața cu trei copii, cum o să gestionez viața de familie cu viața mea de antreprenor și, în același timp, bineînțeles, viața mea de mamă. Deci, practic, încerc să combin trei lucruri în unul și vor observa că niciodată nu poți să le împaci într-un mod ideal, pentru că… cred că trebuie să fii o persoană extrem de organizată ca să poți să faci lucrul acesta. Eu, din păcate, nu sunt, dar încerc să mă organizez, încerc să fiu o mamă bună, încerc să fiu o soție bună, un antreprenor bun.

Acum, vom vedea pe parcursul acestei emisiuni… oamenii vor avea această oportunitate de a vedea ce se întâmplă practic în familia noastră și cum gestionăm noi absolut tot. Și… cumva suntem dezbrăcați de secrete“.

Astfel, începând din 22 ianuarie, în fiecare duminică, de la ora 20:00, telespectatorii Antena Stars vor putea urmări cum arată o zi din viaţa unor familii cu mulţi copii mici şi cu unul „pe drum”, cum este cazul Andreei Popescu, cea care se pregăteşte să devină mamă pentru a treia oară în curând. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News