Spre deosebire de alte vedete din generația ei, Andreea Raicu are amintiri frumoase despre propria copilărie, lipsurile fiindu-i total străine. Motivul? Mama ei lucra ca stewardesă și îi aducea, din străinătate, tot ceea ce avea nevoie.
La îndemnul mamei sale, Andreea Raicu a învățat de mică să dea multe dintre lucrurile personale, obicei pe care l-a păstrat și la maturitate. „Am crescut într-o familie în care am fost învățată să împart, să dau oamenilor din ceea ce am, cumva am învățat că asta îmi aduce bucurie. Am început de mică să împart toate lucrurile pe care le aveam: jucării, haine, dulciuri, pentru că mama mea, fiind însoțitoare de bord, aveam lucruri pe care ceilalți copii nu le aveau la vremea respectivă”, ne-a povestit ea.
Pentru cei care își doresc să o revadă pe Andreea Raicu în televiziune, avem o veste proastă. Nu că nu și-ar dori, însă n-a găsit emisiunea care să o convingă, cu adevărat: „Am primit oferte, dar nu am considerat că mi se potrivesc, drept care toată energia mi-am dedicat-o businessului meu online. Mi-aș dori o emisiune care să mă reprezinte și care să aducă plus valoare oamenilor care se uită la ea”, ne-a mai spus Andreea.