Sâmbătă, 18 aprilie, de la 13:00, Andreea Raicu îi mărturisește Florentinei Fântânaru toate temerile pe care le-a avut până în prezent cu privire la înfățișarea ei. Frumoasa vedetă le va dezvălui telespectatorilor Antena Stars că atunci când era mică abia aștepta să împlinească 18 ani pentru a-și micșora buzele și a-și schimba numele. „Am vrut să-mi fac foarte multe operații estetice”, povestește amuzată Andreea. Și-a dorit, în primul rând, să își micșoreze buzele. „Toată lumea râdea de mine când eram mică și aveam tot felul de porecle”, își amintește Andreea, care a ajuns ulterior la concluzia că „e important să te iubești așa cum ești”, a spus vedeta, după ce a făcut un exercițiu de sinceritate.
Andreea va declara și că își dorește un copil și că este conștientă că dacă până acum nu i s-a întâmplat să devină mamă este pentru că nu a fost cu adevărat pregătită pentru această experiență.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News