Concurenți între 13-18 ani au venit dornici să impresioneze și să demonstreze întregii țări că merită să câștige această competiție. Andreea Raicu și Dan Fințescu au urmărit prestațiile acestora.
„La Cluj au venit tineri care cred în talentul lor, dar care pe deasupra au în spate și cel mai important susținător: mama lor. Pentru că emisiunea noastră este un show care pentru prima dată merge dincolo de scenă, de prestațiile artistice ale concurenților și pătrunde și în culisele vieții lor. Îi așteptăm pe tinerii talentați și la preselecțiile de la Iași, pe 2 si 3 februarie, de la ora 10.00, în club Skye, și și pe 7 și 8 februarie, la București, în club Boa”, susține Andreea.
„Am avut ocazia să văd mame cu lacrimi în ochi, în timpul prestației tinerilor. Părinții trăiesc la intensitate maximă emoțiile copiilor. La Cluj, am găsit foarte multe voci bune, sunt înca mulți tineri talentați în țară”, mărturisește Dan.
Marele premiu va fi o investiție directă în cariera tânărului câștigător, care va primi o bursă la unul dintre cele mai importante colegii de muzică din Statele Unite, experiență care i-ar putea propulsa cariera artistică pe plan internațional. De asemenea, marele câștigător se va întâlni în Statele Unite cu Justin Bieber și cu echipa lui condusă de impresarul Scooter Braun și va semna un contract de reprezentare pe un an cu ROTON.