În cadrul showului vor participă 11 tineri care își doresc o carieră muzicală, iar prestațiile lor vor fi apreciate de un juriu avizat din care fac parte Corina Bud, Elena Gheorghe, Dan Teodorescu și ConnectR. Vedetele vor da note și vor trimite la baraj concurenții clasați pe ultimele două locuri. Barajul va avea loc la începutul ediției următoare, dar decizia crucială- cine rămâne în joc și cine pleacă- va fi luată de mame.

De pregătirea muzicală a celor 11 tineri se va ocupa Alexandra Ungureanu. Concurenții și mamele lor vor locui în cantonamente separate și nu vor putea comunica între ei decât în anumite momente.
Premiul final al emisiunii va fi o investiție directă în cariera tânărului câștigător, care va primi o bursă la Berklee College of Music, unul dintre cele mai importante colegii de muzică din Statele Unite. Această experiență îi va putea propulsa cariera artistică și pe plan internațional.

De asemenea, marele câștigător se va întâlni în Statele Unite cu Justin Bieber și cu echipă lui condusă de impresarul Scooter Braun.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News