În ultima vreme, Andrei Aradits a slăbit vizibil și asta pentru că și-a schimbat stilul alimentar, în urma unei vizite la medic. Actorul din serialul „Vlad” a împărtășit cu cei care îl urmăresc detalii despre cum abordează această perioadă din viața lui.
„(…) După ce am făcut testul de anticorpi, doamna doctor mi-a zis că dacă am anticorpi e bine să donez plasmă. Am fost să donez plasmă și când te duci să donezi îți fac și analizele. Așa am aflat și eu pentru prima dată ce grupă de sânge am, dar doamna de acolo mi-a zis că nu stau bine cu colesterolul. Adică rău.
Cert este că soția mi-a zis că trebuie să fac ceva. Am fost la medic, dar mi-a zis că poate e pe bază de stres, dar este foarte ciudat, pentru că eu nu par să mă stresez, sunt așa destul de nesimțit, nu am stresuri mari în viață. Îmi e bine. Ăia săracii de nu au ce mânca, ăia ce să mai zică? Eu de ce să am stres? Nu știu care este motivația, cert este că am colesterolul mărit”, a declarat actorul pentru EVZ.
„Dintre multitudinile de activități: alergare, sport sau regimuri din astea draconice, am aflat de la cineva de acest concept numit fasting. Mi-a zis să-mi aleg 4 ore pe zi în care să mănânc și asta a fost. 20 de ore nu mănânc nimic, dar nu e așa o mare șmecherie.
În orele astea beau numai cafea fără zahăr și apă. O să râzi, dar mi se pare cea mai confortabilă chestie pe care să o fac fără să simt că muncesc. Eu nu sufăr la foame. La filmări rareori mănânc, dacă mănânc mă apucă lenea. Foamea, în schimb, este un element activ, te ține treaz. Sunt viu, acid, rău, țin minte căci mă grăbesc să ajung să mănânc ceva. Foamea e bună”, a mai mărturisit Andrei Aradits pentru sursa citată.