Cuprins:
Ajuns la 51 de ani, vârstă pe care a împlinit-o în luna decembrie, celebrul actor și-a făcut un nume în cinematografia românească și a putut fi văzut în mai multe seriale de succes. Acum, el îi dă viață lui Basty, un afacerist care pare lipsit de scrupule și care ar face orice pentru a-i merge bine familiei lui.
Andrei Aradits nu este însă singur la Antena 1. Alături de el îl are și pe Eric, tânăr care joacă în alt serial, „Iubire cu parfum de lavandă”, difuzat în fiecare vineri, de la ora 20.30.
Actorul român a stat de vorbă cu Libertatea și ne-a oferit informații despre rolul pe care îl are în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, dar și despre cum se înțelege cu fiul său în prezent.
A vorbit despre rolul din „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”
Libertatea: Cum ai ajuns să faci parte din echipa „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”?
Andrei Aradits: Filmam încă pentru serialul „Lia – Soţia soţului meu”, tot de la Antena 1, când mi s-a propus un nou rol, de data asta pentru „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”. Aşa am aflat că îl voi juca pe Basty. Am încercat să negociez: «Vă rog, aș prefera să mă cheme Lucrețiu… Sau măcar scoateți Y-ul din diminutiv»! Nu s-a putut.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9ec7fcf7deb015081503f095201e7fec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/870x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/andrei-aradits-ana-mi-ai-fost-scrisa-in-adn-antena-1-serial-1-scaled.jpg)
–Cum ți s-a părut personajul tău, prima dată când ți-a fost prezentat rolul?
-În afara cazurilor când se filmează vreun film biografic, personajul fictiv, scris, nu e niciodată „cumva”… într-un mod definitiv. E un schelet, o schiță, o schemă. El devine „cumva” în combinație cu anatomia, farmecul și istoricul actorului-interpret. Uneori, rezultatul e bun, credibil… alteori nu iese… Iar judecata e subiectivă și aparține exclusiv publicului. El va judeca personajul după ce va vedea povestea.
–Ce sfaturi le-ai dat tinerilor care joacă în „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”?
-Să nu mintă, să fie actori buni și să nu aibă sentimentul că le miros șosetele a trandafiri după ce o să dea cinci autografe.
Ce a zis Andrei Aradits despre Eric, fiul său
–Cum te înțelegi cu fiul tău, care joacă și el în alt serial de la Antena 1, „Iubire cu parfum de lavandă”?
-Relația mea cu Eric n-are nici o legătură cu faptul că el joacă în alt serial. Am vorbit cu el despre un soi de deontologie profesională, despre cum să te comporți cu echipa, care sunt relațiile importante, ce să faci sau nu pe platou.. dar, în general, acasă vorbim despre alte chestii.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_fac8a8d683edf2c5a5faef8d15acfa2b.jpg)
Când avea Eric vreo 9-10 ani, m-am gândit să dramatizez „Micul prinț” cu el. Era perfect pentru rol. N-am avut timp, nu am jucat niciodată împreună. Aș fi curios, dar mi-ar fi și frică. Presimt că ne-am contra pe tot felul de detalii, că amândoi suntem încăpățânați.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7b5eecd46c2ed116771d8b8d0dc194e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_442e1d7e5de0e81ba7eb12213daafa65.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_187c1f98291e213ad1aa19926de767e4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7147e2cd44ecb47f183b4ac37d961c63.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f718ab0a097fa424254a7df4d5714081.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_28c34895ffa4c75e09133ec3eea6f90c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_41a5433a034df872df46657bbeffcdcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_a0239de304a30e16feeb902055615f2e.jpg)