“Cel mai probabil, criza conjungală a fost artificial creată de către rudele Oanei, care au manipulat-o şi, în final, au împins-o să plece de acasă şi să ceară divorţul. E dureros să asişti aproape neputincios la invidia dintre surori, să observi cum sora cea mică, Alexandra, nu e capabilă să se bucure sincer şi până la capăt pentru sora ei mai mare. Cel mai elocvent moment a fost atunci când Alexandra a ales să-şi prelungească şederea în Canada cu încă o zi, ratând astfel ziua în care Oana a născut. Apoi, toate ideile legate de plecarea de acasă, de divorţ, de faptul că eu aş îndepărta-o pe Oana de ea au fost tacit induse Oanei de către Alexandra. Mai sunt şi concep­ţiile impuse de mama Oanei, cum că e mai bine ca fetele ei să se distanţeze de socri, la fel cum a procedat şi ea”, a declarat Andrei Badiu pentru revista OK, precizând că nu vrea ncii în ruptul capului să-i acorde știristei divorțul.
“Nu am de gând să cer custodia fetiţei, pentru că nu am de gând să divorţez. Maria are nevoie de liniştea căminului ei şi de ambii părinţi, nu doar de mamă”, a adăugat acesta.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro

Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro

În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
FANATIK.RO

Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro

S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală

Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Observatornews.ro
Staţiunea aflată la 20 de kilometri de Miercurea Ciuc care concurează cu Poiana Braşov. Peisajele fabuloase şi pârtiile excelente atrag turiştii ca un magnet
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI