Ştiind că de fiecare dată când a mers să-şi ia fetiţa pentru două ore, aşa cum a hotărât instanţa, a avut probleme, Andrei Badiu a luat de această dată şi o echipă de televiziune de la Kanal D. În prealabil, el a angajat o firmă de detectivi particulari, pentru a-i urmări copilul şi a şti în orice moment unde se află micuţa. Astfel, el a aflat, că fetiţa lui a fost dusă de către familia Oanei în satul Pitulicea din Buzău, acolo unde aceştia locuiesc, pentru că fosta soţie era plecată din ţară.
Însă o dată ajuns în satul cu pricina, Andrei Badiu a fost întâmpinat cu pari şi lopeţi de către familia fostei soţiei, iar echipa de filmare care l-a însoţit a fost agresată de către sătenii din Pitulicea. Conflictul a fost aplanat de apariţia poliţiştilor chemaţi de Badiu, dar el tot nu a apucat să-şi vadă fetiţa.
Divorţul pe care soţia lui, Oana Frigescu, a reuşit să-l obţină pe 24 mai la Judecătoria Sectorului 1, l-a dat peste cap pe omul de afaceri Andrei Badiu. Bărbatul este revoltat de faptul că magistraţii l-au scos pe el vinovat pentru despăţire, însă cel mai tare pre să-l afecteze programul extrem de restrictiv pe care instanţa l-a stabilit pentru vizitarea fiicei sale, Maria: câte două ore în fiecare zi de sâmbăta şi dumunică ale saptămânilor impare.

Urmărește-ne pe Google News