Andreea Berecleanu a reuşit, luna trecută, să obţină acceptul judecătorilor pentru a recupera forţat de la Andrei Zaharescu suma de 9.589 de euro – banii pe care acesta îi datorează drept pensie de întreţinere copiilor săi Eva şi Petru, pentru perioada noiembrie 2013 – iulie 2014. Aflat la un pas de a se alege cu conturile blocate, Zaharescu a făcut imediat o contestaţie la executare şi, în paralel, o suspendare provizorie a executării, prin care spera ca, măcar pentru puţin timp, banii să rămână asupra sa. Actualul consul a susţinut în hârtiile trimise judecătorilor că executarea este ilegală, întrucât în prima jumătate a perioadei reclamate nu a avut venituri, iar pentru a doua jumătate a achitat o treime din salariu, aşa cum a stabilit cu Andreea Berecleanu când au divorţat.
Conturile i-ar putea fi blocate
“Prejudiciul care mi se produce nu poate fi reparat, echivalând cu lipsa posibilităţilor necesare traiului zilnic. În virtutea funcţiei pe care o deţin, mijloacele financiare îmi sunt necesare şi pentru a menţine legăturile personale cu minorii, cât şi pentru a-mi menţine statutul personal şi profesional”, susţine Zaharescu. Acesta se mai plânge că există riscul de a fi dublu executat, pe motiv că pe lângă cererile fostei neveste la angajatorul său – Ministerul Afacerilor Externe – privind poprirea salariului, aceasta ar fi cerut şi blocarea conturilor de card. “Acest lucru îmi blochează accesul la servicii elementare (…), inclusiv apă şi curent electric. Chiar şi aşa, aş fi privat de o sumă mult prea mare, ce depăşeşte nevoile de trai ale copiilor”, a mai spus consulul în susţinerea cererii de suspendare a executării. Din păcate pentru el, judecătorii nu i-au dat dreptate şi i-au respins doleanţele. În aceste condiţii, singurele lui speranţe se agaţă de procesul de constestaţie la executare, care, deşi a fost înregistrat în 24 februarie, nu a primit încă un prim termen de judecată.