Jumătatea trupei Alb Negru nu vrea să lase însă loc de interpretări și a lămurit lucrurile, miercuri, în emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV.
„De mâine nu voi mai împărți patul cu Sylvia. Eu și părinții mei ne vom muta din casă. Nu am plecat până acum pentru că nu am avut unde să mergem, dar am rezolvat problema. Faptul că am dormit în același pat cu Sylvia nu are nicio legătură cu împăcarea, are legătură cu civilizația. Nu am făcut dragoste, nu se pune problema. Am iertat-o însă pentru ce a făcut. Nu sunt eu în măsură să o judec, dar decizia mea este irevocabilă, iar faptul că am stat împreună în aceste zile nu a schimbat nimic”, a declarat Andrei.
„Am câștigat mult în urma despărțirii”
Cântărețul încearcă să vadă partea bună a lucrurilor și spune că, deși mariajul lui eșuat, a avut de câștigat de pe urma nefericitei experiențe.
„Viața nu se oprește aici! Din toată nebunia în care a fost angrenat am învățat foarte multe lucruri bune. Am câștigat foarte mult prin pierderea asta, mi-am dat seama cât de apreciat sunt și câți prieteni am”, a adăugat Andrei.
Andrei Ștefănescu a anunțat că divorțează de Sylvia Sârbu, în urmă cu două săptămâni, după ce a aflat că soția lui l-a înșelat. Cei doi s-au căsătorit în 2008, după trei ani de relație.