Încă din audiții, Andrei Garici a primit numai cuvinte de laudă, mai ales că scena „iUmor” a fost prima pe care a urcat pentru a face stand-up.

„Îți prevăd un viitor strălucit!”, i-a spus Delia, uimită de calitățile de comediant ale concurentului. Cu toate acestea, în semifinala „iUmor” de seara trecută, la Antena 1, Andrei nu a reușit să facă aceeași impresie bună, chiar dacă era atât de sigur că numărul său despre amintiri din copilărie va funcționa, încât își pregătise și un roast pentru marea finală.

Jurații i-au mărturisit că reprezentația sa nu îl va trece în etapa următoare, dar i-au oferit ocazia să încerce din nou cu numărul pregătit pentru finală. Astfel, de la agonie la extaz, Andrei Harici i-a uimit pe jurați cu un număr acid și foarte bine scris, așa că a prins ultimul loc printre finaliștii celui de-al zecelea sezon „iUmor”.

Când are loc marea finală „iUmor” sezonul 10

Așadar miercuri, de la ora 20.30, la Antena 1, Andrei Garici va intra în marea finală iUmor alături de Alexandru Ghețan, Alin Bourașu, Daria Ștefania Brenda, Doru Nicuț, Florin Gherghe, Gabriel Dumitriu, Marie Janette, Nae Nicolae, Radu Carbon, Ștefania Costache și Vlad Bieltz.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News