Gheorghe crede însă că doar acest prim pas nu este suficient pentru a vorbi de educație sexuală sănătoasă în sistemul de învățământ și spune că „schimbarea trebuie făcută mai adânc”.
„Profesoara de română să nu mai treacă speriată ca de bombe peste pasajele în care Ion o fu*e pe Ana sau pe Florica. Nu, trebuie să se comporte natural, și atunci putem să vorbim de educație sexuală sănătoasă în sistemul de învățământ, atunci o să citim literatură mai relaxați, o să înțelegem mai bine. Sunt de acord cu ce vrei tu, ce vreți voi ca și comunitate (n.r- introducerea educației sexuale în programa școlară), dar consider că schimbarea trebuie făcută și mai adânc, ca să conteze. Atunci școala o să fie un teritoriu pentru știință, cultură, libertate. Eu vreau ca în școală copiii să crească, nu să fie obligați să se supună, fiecare să înțeleagă și să simtă că e unic și că merită absolut totul în lumea asta și că va primi tot în lumea asta pe măsura talentului său, evident”, a declarat Andrei Gheorghe pentru blogul Laurei Andreșam, profadesex.com.
Citește și:

Foto: profadesex.com.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro

Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Libertateapentrufemei.ro
Din nou doliu în muzica românească! Artiștii noștri sunt în șoc după moartea colegului lor, la 48 de ani: “A făcut istorie în muzică...”
Animalul rar care a fost observat pe teritoriul României. Are un obicei ciudat de la care nu se abate niciodată
FANATIK.RO

EXCLUSIV: Ana Ularu, despre cel mai nou serial Netflix în care joacă. Ce rol are actrița în Subteran: "Mă inspiră curajul personajului meu"
Elle.ro

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO

Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Observatornews.ro
Afacerea deschisă de Lăcrămioara şi fiul ei, Ciprian, cu 2 ani în urmă, are succes şi peste hotare. Preţul pe kg e în jur de 100 de lei
Horoscop 14 decembrie 2024. Racii trebuie să fie mai zgârciți la vorbă și mai generoși cu faptele, mai ales cu cele care vor aduce armonie
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI