Andrei Ștefănescu a dezvăluit secretul succesului pe micul ecran, alături de Liviu Vârciu. “Avem chimie, ne simțim dintr-o privire”

– Cum te găsim din punct de vedere psihic în perioada asta?

– Chiar pot să spun că sunt relaxat. Am avut zilnic emisiune, matinalul de la Antena Stars, timp de o lună, iar emisia de seară, tot la Antena Stars, pe care o prezint alături de Majda, tocmai împlinește o lună de când este pe post. Sigur că m-am protejat și fac asta în continuare, la platouri, dezinfecția se face cu rigurozitate, așa că nu au fost probleme. Mintal am stat foarte bine, pentru că am am avut cu ce să-mi ocup timpul. Probabil că, dacă ar fi trebuit să stau între patru pereți, ar fi fost mult mai greu. Emisiunea m-a ajutat foarte mult din punctul ăsta de vedere, iar acasă, avem o grădină în care să mai ieșim, să stăm la soare.

– Acum că ai stat mai mult timp acasă, te-a pus Antonia să mai repari una alta?

– Da, în perioada asta am făcut lucruri și nu neapărat că m-a pus cineva (râde), ci pur și simplu pentru că am avut timp mai mult. Făceam și înainte, tundeam iarba, plantam, făceam curat sau mai vopseam, dar acum a venit rândul și lucrurilor cărora în ultima perioadă nu prea le mai alocasem timp. Am donat mai multe lucruri acum, am mai avut grijă de grădină, am plantat și chiar m-am bucurat o perioadă că mă pot îngriji mai mult de casă.

Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Recomandări
Toți oamenii lui Klaus Iohannis din funcții publice bine remunerate. Președintele a ratat negocierea pentru propria persoană
Andrei Ștefănescu a dezvăluit secretul succesului pe micul ecran, alături de Liviu Vârciu. “Avem chimie, ne simțim dintr-o privire”

– Cum este să te revezi la “Asia Express”?

– Mărturisesc că revăzând acum “Asia Express” mi-am reamintit multe lucruri pe care le uitasem, am fost emoționat ca atunci când le-am trăit efectiv. Acum am văzut totul mai relaxat, am putut să mă uit la mai multe amănunte. Imediat după întoarcere, când a început difuzarea pe TV, eram stresat încât de ceea ce trăisem și nu m-am putut bucura de tot. Eram axați doar să câștigăm. Mulți concurenți au spus că s-au întors schimbați. Și noi ne-am întors schimbați de acolo, traumatizați de-a dreptul din ce am văzut acolo, pentru că am văzut sărăcie foarte mare, oameni triști care, totuși, atunci când li se cere ajutorul imediat reacționează. Experiența asta ne-a schimbat percepția despre ceea ce înseamnă viața, de fapt. Mi se pare că a fost un pic mai greu când am fost eu cu Liviu, era și primul sezon.

– Nu știu cum se face, dar în echipă cu Liviu Vârciu faceți istorie, în divertisment. Cum reușiți să aveți chimia asta?

Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO
Recomandări
Cei 50 de consilieri din cele 8 partide care fac parte din noul Consiliu General al Municipiului București | VIDEO

– Este adevărat, acum dacă pui o întrebare pe pagina oficială “Asia Express” și spui ce echipă ți-ai dori să revezi în concurs, mulți vor răspunde Liviu și Andrei. Într-adevăr, cu Liviu am reușit să am o chimie, să ne simțim din prima, dintr-o privire, știm exact ce poate fiecare. Chiar și la “Te cunosc de undeva” oamenii vor să ne revadă pe scenă, deși am făcut 5 sezoane acolo. Lumea ne iubește, am reușit să construim această chimie între noi, ca atunci când unul cade, celălalt să fie sus și invers. Contează foarte mult lucrul ăsta și bineînțeles să lași și partea naturală a lucrurilor, firescul fiecăruia.

Andrei Ștefănescu a dezvăluit secretul succesului pe micul ecran, alături de Liviu Vârciu. “Avem chimie, ne simțim dintr-o privire”

– Cum a fost trecerea de la matinal, la o emisiune de seară?

– Trecerea mea de la matinal la emisiunea de seară n-a fost din cauza faptului că nu mai rezistam să mă trezesc dimineața, deși trebuie să spun că a fost greu, mi-a fost greu să mă acomodez cu trezitul de dimineață, vreo 6 luni mi-au trebuit ca să pot să mă trezesc la ora 6. Nu e ușor să faci matinal. Propunerea a venit din partea postului Antena Stars și cum mie îmi plac provocările, n-am stat pe gânduri. Acum sunt în plin proces de adaptare la acest program, pentru că în ultimii ani mă adaptasem la acel program și seara îmi concentrasem toate activitățile. Acum încerc să mut totul dimineața și în cursul zilei. Nu e ușoară trecerea, încă sunt în curs de adaptare.

Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO
Recomandări
Vladimir Putin a condus antrenamentul forțelor nucleare ruse, în timpul căruia a fost testată „o lovitură nucleară masivă” | VIDEO

– Când toți se plâng că mănâncă pe fond emoțional în perioada asta, tu te lauzi că slăbești. Cum ai reușit să dai jos din kilograme în izolare?

– Da, e o perioadă în care toată lumea se plânge că mănâncă pe fond emoțional, faptul că nu ai activitate te face să te duci mai des către frigider, însă trebuie să te facă să te gândești mai mult și la tine, să faci sport, acum cum poți, de acasă, cu ce ai la îndemână. La mine singura soluție era să nu mai mănânc la fel de mult, am început să țin o cură de slăbire pe care o țin mai de mult, o știu că îmi este eficientă, am început să alerg, fac și câteva exerciții, și toate cumulate m-au ajutat să dau jos câteva kilograme de care chiar aveam nevoie să scap pentru că nu mă mai suportam la televizor, ai prins-o?

Andrei Ștefănescu a dezvăluit secretul succesului pe micul ecran, alături de Liviu Vârciu. “Avem chimie, ne simțim dintr-o privire”

– Cum ai simțit perioada asta din punct de vedere artistic?

– Din punct de vedere artistic, perioada asta este crâncenă. Și trebuie să fim corecți și să fim realiști. Cei care se întrețin exclusiv din muzică și din evenimente au avut foarte mult de suferit. Dacă nu ești angajat la un teatru, de exemplu, lucrurile sunt grave pentru artiști. Chiar este o situație groaznică pentru majoritatea artiștilor. Sunt și artiști care au avut bani puși deoparte, dar sunt și mulți artiști care poate stau în chirie, poate au probleme de sănătate sau copii bolnavi sau alte situații, cărora le este foarte greu să se întrețină. Nici nu cred că își va reveni foarte ușor industria muzicală. Chiar dacă se vor relaxa măsurile, foarte puțini oameni, dar și persoane fizice vor mai îmbrățișa ideea. Banii vor merge în cu totul alte direcții. Eu cred că abia din primăvara viitoare va începe să se miște puțin această industrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Știrileprotv.ro
Nord-coreenii au intrat deja în pâine în Kursk. Peste 3.000 de soldați ai Phenianului au băgat spaima în localnici
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Viva.ro
Marcel Ciolacu RUPE TĂCEREA despre relația cu SORINA DOCUZ, fosta soție a lui Robert Negoiță: "Ce înseamnă parteneră sau protejată? Există vreo poză în postură intimă...?"
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Libertateapentrufemei.ro
Piele de găină! Momentul în care Celine Dion îi sărută mâna lui Adele. Adevărată lecție de modestie oferită de reginele muzicii
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
FANATIK.RO
Ce trebuie să pui în borcanele sau plicurile cu condimente pentru a le feri de umiditate. Așa își vor păstra aroma mai mult timp
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
GSP.RO
Pentru cine a părăsit-o Ilie Dumitrescu pe Nela, mama primilor 2 copii: „Semăna cu Monica Bellucci. A cucerit-o cu un tablou de Grigorescu”
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
FANATIK.RO
Cum se face pâinea fără făină. Rețeta care a devenit virală pe internet
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Unica.ro
Imagini din vila de 3 milioane de euro a Vlăduței Lupău. Artista NU s-a uitat la bani când și-a amenajat casa din Cluj. Wow, ce mobilă, ce decorațiuni!!
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
Financiarul.ro
Câți bani încasează pe lună Mircea Bravo din YouTube și Facebook
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Observatornews.ro
90.000 de români "speciali" vor avea pensii majorate şi vor primi măriri mai dese
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 octombrie 2024. Fecioarele trec ușor peste anumite neplăceri, cele provocate de cuvintele nepotrivite pe care le aleg cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI