Soprana, despre care s-a zvonit în ultima vreme că ar avea o relaţie cu contratenorul Cezar Ouatu (participantul României la Eurovision), este începând de astăzi o femeie liberă, după ce judecătorii sectorului 1 au luat o decizie în dosarul divorţului Angelei de Roberto Alagna.
Astfel, soprana care luase numele de familie al soţului ei, Alagna,  va reveni la numele anterior, pe care de altfel îl folosea şi pe scenă, acela de Gheorghiu (n.r. – nume păstrat de la primul soţ, numele ei de fată fiind Burlacu).
La începutul acestui an, soprana Angela Gheorghiu dezvăluia într-un interviu că urmează să se despartă de soţul său, tenorul francez Roberto Alagna. “Am hotărât de comun acord şi în deplină prietenie cu Roberto divorţul iminent, ce se va pronunţa cât de curând. Fiecare are şi va avea drumul său. Nu excludem să avem spectacole împreună, în mod natural, cum o facem cu toţi colegii noştri, ca şi până acum”, declara atunci soprana.

Au vrut să se despartă şi în 2009

Aceasta nu e prima tentativă de separare a soţilor Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna. Din cauza lipsei timpului petrecut împreună, ea locuind în Statele Unite ale Americii, iar el, în Franţa, cei doi au fost la un pas de divorţ şi în 2009. Atunci însă, ei au reuşit să mai dea o şansă căsniciei lor, petrecând o frumoasă vacanţă în România.

Urmărește-ne pe Google News