Angela Gheorghiu a acordat un interviu pentru revistabiz.ro, în care a vorbit despre biografia pe care a lansat-o anul trecut, „A life for Art”. În volumul respectiv, celebra soprană vorbește despre perioada anilor ʼ70-ʼ80, și modul în care erau tratați artiștii din România pe vremea regimului comunist.
„Sunt toate lucruri reale, despre care e adevărat că vorbim tot mai puțin și nu e drept că facem asta. Nu trebuie să le uităm, pentru a nu repeta greșelile trecutului. În volum am inclus doar câteva dintre amintiri, dar poveștile de atunci sunt mult mai multe și mult mai dezolante.
Iar ce e cel mai trist pentru mine este să văd cum, pe o cale sau alta, multe dintre personajele sumbre ale acelei perioade au supraviețuit până în ziua de azi, ba chiar dictează în continuare în anumite domenii artistice. Dacă în acea perioadă era greu pentru un artist din România să treacă de granițele țării, astăzi constat că pentru un artist valoros de origine română este greu sau aproape imposibil să performeze, culmea, în România.
Eu nu am debutat nici până acum în România, nu am fost invitată și nu am cântat niciun rol pe nicio scenă de operă românească…
Oricât de absurd ar părea, este adevărul pe care eu îl trăiesc și consider că asta spune multe astăzi despre respectul și aprecierea, sau mai bine zis despre lipsa lor, față de cultură, față de artă, față de muzică și de oamenii cu adevărat valoroși. Totuși, în această carte, îmi amintesc cu mare drag și recunoștință de oamenii care m-au susținut, m-au admirat și de cei care o fac în continuare”, a explicat Angela Gheorghiu pentru sursa mai sus-menționată.
Angela Gheorghiu este o soprană din România, una dintre cele mai renumite cântărețe de operă din lume. Elevă a Miei Barbu, a absolvit Conservatorul din București în anul 1990. Reputata artistă lirică a cântat pe cele mai mari scene lirice din lume, fiind extrem de iubită și de apreciată de public. A fost căsătorită cu tenorul Roberto Alagna, de care a divorțat în anul 2013.