Pe 16 septembrie, la Cluj, Angela Rusu și-a botezat fetița. La petrecere au fost invitate aproximativ 200 de persoane, iar Dan Bittman a întreținut atmosfera. Totul a costat aproximativ 25.000 de euro, potrivit Click!. Maria Anais, fiica Angelei Rusu și a lui Marius Moldovan, a fost creștinată la Cluj la vârsta de 4 luni.
Micuța a avut două perechi de nași. Mihaela și Silviu Prigoană, dar și Maria Dragomiroiu au creștinat-o pe fetița Angelei Rusu. La biserică, cele două nașe au îmbrăcat ținute tradiționale, așa cum mama copilului a cerut.
Petrecerea a avut loc la un restaurant de lux din Dej, unde invitații s-au simțit de minune. Angela Rusu nu s-a uitat la bani când a venit vorba de botezul fiicei sale. Pentru copii a fost amenajat un loc special, unde a fost instalat un castel special comandat din Ucraina, pe care Marius Moldovan a dat 2000 de euro. Meniul de la botez a fost unul pe placul tuturor, preparatele au fost din bucătăria tradițională românească, dar s-au servit și delicatese.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 5„Holograf este trupa preferată a Angelei și am vrut să-i fac o surpriză ei, dar și invitaților noștri, a fost o seară explozivă, ne-am distrat pe cinste la prima petrecere din viața fetiței noastre. Invitații s-au simțit bine, au dansat, au cântat. Nașii Măriucăi sunt Maria Dragomiroiu și soțul ei, Bebe Mihu, dar și Silviu Prigoană și soția sa, Mihaela, buni prieteni de familie, care ne-am dorit să fie și părinții spirituali ai micuței noastre. Am avut invitați din țară, dar și din străinătate, în special din Ucraina, unde Angela a cântat destul de mult în ultima perioadă și unde ne-am făcut mulți prieteni. Am plecat destul de devreme de la petrecere, pentru că am respectat condițiile acestor vremuri, însă dacă ar fi fost după noi, cred ca petrecerea s-ar fi spart a doua zi dimineață. A fost un eveniment tare frumos. Nu ne-am uitat la bani”, a declarat Marius Moldovan, soțul Angelei Rusu, pentru Click!.