După o perioadă marcată de dificultăți financiare și momente grele, Angela Similea își regăsește liniștea într-o casă nou-nouță, situată în comuna Chiajna, la marginea Capitalei. Cunoscuta interpretă, îndrăgită de generații întregi de români, a depășit astfel capitolul întunecat al datoriilor moștenite de la soțul ei, regretatul Victor Surdu.

Deși artista a trăit mai bine de 10 ani în casa unor prieteni, după ce bunurile lui Victor Surdu au fost executate de bancă, anul acesta a reușit să-și îndeplinească visul de a avea propria locuință. Vila, situată în aceeași comună unde locuiește și prietena și colega sa de scenă, Mirabela Dauer, reprezintă pentru Angela Similea un nou început. Este o construcție recentă, dar interpreta a dorit să facă câteva modificări, astfel încât să o transforme în locuința visurilor sale.

„Angela Similea și-a achiziționat o casă nouă, dar a dorit niște modificări, pe care le-a făcut după bunul său plac. Solista este bucuroasă că vila nouă în care abia s-a mutat e într-o zonă liniștită din Chiajna”, a mărturisit un vecin de-al artistei pentru viva.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Achiziția acestei case marchează o perioadă de stabilitate și liniște pentru Angela Similea, care se bucură acum de un spațiu personal amenajat exact așa cum și-a dorit. Problemele financiare sunt, în sfârșit, o amintire, iar artista privește cu optimism către viitor, alături de prieteni apropiați și de admiratori care o susțin.

Angela Similea este, fără îndoială, mai fericită ca oricând, iar această nouă casă de la marginea Bucureștiului este simbolul unui nou început, într-o perioadă în care își dorește, mai presus de toate, liniște și armonie.

Cei patru soți și relația cu Florin Piersic

Angela Similea s-a căsătorit de patru ori: cu Andi Constantin (electrician) cu Sorin Movileanu (chitarist) cu Jan Hilgen (om de afaceri din Olanda) și cu Victor Surdu (om politic). Acesta din urmă a murit de cancer.

Artista a avut o idilă secretă cu actorul Florin Piersic, pe când amândoi erau căsătoriți.

Unicul copil al cântăreței, Sorin, a venit în timpul mariajului cu Sorin Movileanu. În prezent, ea își petrece o mare parte a timpului în SUA, unde locuiește fiul ei.

Carieră muzicală

Dragostea pentru muzică a venit în copilărie, după ce a mers la un concert al Mariei Tănase. Părinții ei nu au susținut-o la început, preferând ca acesta să urmeze o carieră care să i asigure stabilitate materială.

În liceu, este descoperită de profesorul ei de muzică, cel care o încurajează să ia lecții de canto. Primul succes îl are în anul 1970, când participă la Cerbul de Aur și se clasează pe locul 2.

Consacrarea a cunoscut-o în anii 1980-1990. Melodia „Să mori de dragoste rănită”, lansată în anul 1998, a fost aleasă de public „melodia secolului al XX-lea”, în anul 2000, în cadrul unei gale organizate de TVR 2.

Cele mai cunoscute melodii ale Angelei Similea sunt: „Bun venit rază de soare”, „Nesuferită tristețe”, „Când băieții ne privesc”, „Un albastru infinit”, „Dacă n-ai fi existat”, „Grăbește-te și vino”, „Balada iubirilor deschise”, „Recheamă-mă și-am să revin”, „Voi cânta pentru mileniul trei”, „Nu-mi lua iubirea”, „Viața merge iubind înainte”, „Ultimul tramvai” sau „Să mori de dragoste rănită”.

Urmărește-ne pe Google News