În luna mai, Brad Pitt a vorbit despre schimbările din viața sa, după ce a divorțat de Angelina Jolie. Cei doi au format unul dintre mai iubite cupluri de la Hollywood, iar divorțul lor a ținut mult timp prima pagină a ziarelor din întreaga lume. Acum, zece luni mai târziu, Angelina Jolie a vorbit despre divorț, într-un interviu acordat revistei Vanity Fair.

Actrița în vârstă de 42 de ani a mărturisit că „lucrurile au luat o întorsătură urâtă”, afirmând că „a fost cea mai dificilă perioadă”. Angelina și Brad au șase copii împreună (Maddox, 15 ani; Pax, 13; Shiloh, 11; Zahara, 12; și gemenele Vivienne și Knox, nouă). După despărțire, actrița a luat copiii și s-a mutat într-o casă închiriată, până când a cumpărat o proprietate în valoare de 25 de milioane de dolari, în Los Feliz, California, unde s-a mutat cu doar câteva zile înainte să acorde interviul revistei Vanity Fair.

„Este un mare salt în față pentru noi. Încercăm să facem tot ce putem pentru a ne vindeca în calitate de familie”, a mărturisit actrița. Ea a spus că îi trebuia o vilă uriașă, căci avea nevoie spațiu pentru ea și copii. Astfel, s-a „refugiat” în proprietatea cu șase dormitoare și zece băi.

Angelina Jolie, mărturisiri despre divorțul de Brad Pitt

În interviu, Angelina Jolie a vorbit și despre decizia de a se despărți de Brad Pitt. Ea a afirmat că „lucrurile au luat o întorsătură urâtă” și „au devenit dificile”. Momentul de cumpănă la care actrița face referire este incidentul care a avut loc în vara anului 2016. La bordul avionului privat al familiei ar fi avut loc o altercație între Brad și Maddox, în urma căruia Angelina l-a „dat afară din casă” pe Brad Pitt.

Acest incident a fost cel care a pus capăt relației de 12 ani dintre cei doi actori, care s-au cunoscut în 2004, pe platourile de filmare ale filmului „Mr. and Mrs. Smith”. Nunta a avut loc abia zece ani mai târziu, în Franța, în cadrul unei ceremonii intime, alături de copiii lor.

Acum, Angelina mărturisește că ea și Brad Pitt „încă țin unul la altul”. Totodată, ea a mărturisit că nu prea își arată emoțiile în fața copiilor. „Am fost mult timp îngrijorată de mama mea, când creșteam. Nu vreau ca ai mei copii să fie îngrijorați de mine”, a declarat ea.

„Cred că este foarte important să plâng la duș și nu în fața lor. Ei trebuie să știe că totul o să fie bine, chiar și atunci când nu ești sigur că așa va fi”, a mai spus Angelina. Cât despre copiii ei, Angelina a avut doar cuvinte de laudă despre aceștia, spunând că au fost „foarte curajoși, atunci când trebuia să fie”, dar și că „este foarte mândră de ei”.


Citește și: EXCLUSIV | Minivacanța de Sf. Maria: Prețuri ca la Saint Tropez pe cazare ca la Ciorogârla


 
 

Urmărește-ne pe Google News