Angelina Jolie și The Weeknd au fost fotografiați miercuri seară ieșind din restaurantul Giorgio Baldi, din Los Angeles. Întâlnirea celor a stârnit curiozitatea fanilor și a presei privind o posibilă relație.

După ce au petrecut ore întregi la restaurantul italian, cei doi au plecat separat, Angelina Jolie ieșind prima, urmată, la scurt timp, de cântărețul canadian, notează elle.ro.

Actrița de 46 de ani a îmbrăcat o ținută simplă, aceasta a purtat o rochie neagră din mătase și un trenci lung, în timp ce cântărețul de 31 de ani era într-o ținută din denim, cu tricou negru pe dedesubt.

 

Până la momentul acesta, nu se știe dacă este vorba despre o întâlnire romantică sau una de afaceri. Presa notează că The Weeknd este interesat de consolidarea unei cariere la Hollywood, după ce a jucat în Uncut Gems și, mai ales, după ce s-a anunțat recent că va juca în serialul HBO The Idol, o producție semnată de creatorul controversatului Euphoria, în care Zendaya are rol principal.

Conform New York Post, The Weeknd și-a propus să contribuie și la scrierea scenariului și va fi unul dintre producătorii serialului despre o cântăreață care se îndrăgostește de un enigmatic proprietar al unui club din LA, care se întâmplă, de asemenea, să fie liderul unui cult secret.

Recent, Angelina Jolie a dezvăluit motivul pentru care e singură la 45 de ani.

„Probabil că am o listă foarte lungă de aşa nu. Sunt singură de mult timp”, a spus actrița râzând. Angelina Jolie este una dintre cele mai apreciate vedete de la Hollywood. În plan personal, actrița a fost căsătorită de trei ori. Între anii 1996-2000, ea a fost măritată cu Jonny Lee Miller. Din anul 2000 până în anul 2003, a format o familie cu Billy Bob Thornton.

Brad Pitt, în vârstă de 57 de ani, şi Angelina Jolie, 45 de ani, s-au căsătorit în 2014 şi au intentat divorţ în 2016, după o relaţie care a început în 2004.

 
 

Urmărește-ne pe Google News