Probabil s-au gândit că biletele la clasa I nu i-ar scăpa de paparazzi sau de amatorii de autografe, aşa că au preferat să închirieze tot trenul de mare viteză.
Cuplul şi cei şase copii au fost văzuţi sosind în staţia Euston, din Londra, în cursul acestei dimineţi, într-o dubă neagră, înconjuraţi de gărzi de corp şi de prieteni. Alaiul a mers apoi spre trenul garat, care îi aştepta să îi ducă la Glasgow, în Scoţia, unde Brad trebuie să filmeze câteva scene pentru noua peliculă World War Z.
O purtătoare de cuvânt a Virgin Trains, compania care deţine garnitura, a confirmat pentru Daily Mail, faptul că Bard şi Angelina au închiriat tot trenul: „Din câte ştiu, Brad şi Angelina au închiriat tot trenul”.