Cei care sunt curioși să vadă continuarea serialului de la PRO TV sunt nevoiți să mai aștepte o perioadă de câteva luni. Anghel Damian, regizor și scenarist al serialului „Clanul”, a dezvăluit că sezonul 2 va fi difuzat în curând.
„Foarte curând. Primele luni din anul 2023. Vine repejor anunțul cu data exactă”, a răspuns iubitul lui Theo Rose. Da asemenea, fanii au fost curioși dacă vor mai apărea noi actori în serial. „Da! Actori mari, personaje grele”, a spus acesta.
Mulți au fost curioși să afle câte sezoane are serialul de la PRO TV. „Depinde doar de voi. Dacă vă uitați, se vor face atâtea sezoane cât să putem spune povestea așa cum se cuvine…”, a fost răspunsul pe care l-a oferit iubitul lui Theo Rose.
Anghel Damian a confirmat că Theo Rose va apărea în continuare în „Clanul”, chiar dacă este însărcinată.
„Clanul”, sezonul 1, s-a încheiat
Secrete. Identități încărcate de minciuni. Un trecut apăsător. Crime. Putere. Iubire. Emoție. A fost primul sezon din serialul fenomen al acestui an – CLANUL! Tudor și David și-au scris paginile de final din ultimul capitol al primului sezon. Povestea merge mai departe, filmările pentru cel de-al doilea fiind acum în toi.
După ce a fost convins că Tudor se află în spatele tuturor problemelor actuale din viața lui, Bebe și-a făcut un nou scop: să-l prindă pe gabor și să se răzbune. „Îi iau gâtul ca la pui”, le-a spus el oamenilor săi și i-a trimis în ceea ce s-a demonstrat a fi o nouă capcană.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Într-un univers deja încărcat de personaje negative, cu planuri ascunse, și-a făcut apariția Stăpâna, cea care se pare că i-a pus gând rău lui Tătuțu! Și cea care aparent se află în spatele celei mai dureroase vești din finalul sezonului: „A murit Măcelaru. Ieșiți pe stradă și ziceți”. Marea surpriză? Noul ei aliat este nimeni altul decât Pelicanu, cândva om de încredere în casa lui Tătuțu: „L-am terminat…”.
Să fi fost această explozie momentul dur al unei noi realități? Sau doar o nouă intrigă care va complica totul? Ce va face David, acum, că este cu pistolul pe urmele lui Tudor? Ce planuri mai ascunde Stăpâna? Tot mai multe întrebări care-și vor găsi răspunsul în sezonul 2!
Karmen s-a alăturat distribuției serialului „Clanul”
În ultimul episod din acest sezon și-a făcut apariția și un nou personaj. O tânără care va intriga prin putere, abilitatea de a lua decizii importante și care se pare că va adăuga o nouă ramură de suspans în istoria CLANUL!
Cea care o va interpreta este Karmen, cunoscuta cântăreață, cu aproape 600.000 de followers pe pagina ei de Instagram și cu milioane de vizualizări la videoclipurile lansate pe YouTube. Tânăra este gata de o nouă provocare în cariera ei: rolul lui Nadine în serialul CLANUL!
„Eu am făcut Facultatea de Actorie și trecuse o vreme de când nu am mai avut activitate în acest sens. Chiar dacă am jucat în filme de scurtmetraj și am avut legătură cu această zonă, niciodată nu am participat într-un proiect de mare amploare. Chiar mă uitam la filmul autobiografic al lui Jennifer Lopez, care are o poveste asemănătoare cu muzică, dans și actorie. M-am regăsit în faptul că eu, până la un moment dat, mă simțeam cea mai puțin talentată din familie, exact cum și ei i se spunea că nu are suficient talent. După ce am văzut filmul, mi-am spus rugăciunea și am simțit nevoia să adaug că aș vrea să arăt lumii ce pot, la un nivel înalt. La doar câteva zile după, am primit un telefon și am fost chemată la casting pentru rolul din CLANUL. În plus, pe 12 decembrie când se va difuza primul episod cu mine este ziua mea de naștere, așa că e clar, e un semn de la Dumnezeu. Simt că este un personaj care mi se potrivește foarte tare și abia aștept ca cei de acasă să-l descopere. Sper să-l îndrăgească la fel de mult cum o fac și eu”, a declarat Karmen.