Anghel nu este străin de scris, având experiență în acest domeniu care-i
este foarte drag. Până în acest moment, el a scris scenariile pentru Călătoria
fantastică a Maronei – un lungmetraj de animație, care a avut premiera la
Festivalul de la Annecy, cel mai important festival de animație din lume, fiind
distribuit în Statele Unite ale Americii, Spania, Franța și multe alte țări; Michelangelo
– scurtmetraj premiat cu Mențiunea specială a juriului la TIFF 2018, care a
avut participări la festivaluri din Montreal, Vilnius și Los Angeles; Celed – scurtmetraj premiat cu Mențiunea
specială a juriului la TIFF 2019.
În momentul în care i s-a propus să fie scenarist în sezonul 2 VLAD, Anghel
nu a stat foarte mult pe gânduri și a acceptat această provocare cu emoții și
cu bucurie.
„Când mi s-a propus să scriu pentru VLAD, recunosc că sentimentul inițial a fost de frică. Scrisesem înainte film de scurt și lungmetraj, însă aici miza era mai mare, un produs deja iubit de telespectatori, cu o producție costisitoare, cu regizori care, iată, pariau pe mine și pe creativitatea mea într-un domeniu, scrisul, pe care îl exersasem până atunci în contexte foarte diferite. Aici era vorba de episoade lungi, în care personajele și, până la urmă, colegii mei actori, urmau să joace după cum