„Vreau să mai am un copil. Timpul trece și aș fi vrut să îi fi oferit mai devreme lui Adam (n.r. – un frate). Îmi doresc foarte mult să se întâmple lucrul acesta și cred că se va și întâmpla”, a declarat artista în cadrul unei emisiuni.

2869650015759689938787716570899086657096267nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Anna Lesko a împlinit 44 de ani. Vedeta susține că nu se teme de trecerea anilor și consideră că odată ce o femeie a ajuns la vârsta asta este mult mai asumată.

„E frumoasă, e o vârstă minunată. E o vârstă superbă pentru o femeie. Cred că este o vârstă la care femeia este mult mai asumată. Ca să ajung în stadiul acesta, am muncit foarte mult la nivel emoțional. Este foarte important ca femeia, după 35 de ani, să investească foarte mult în inteligența emoțională”, a mai adăugat cântăreața, potrivit Wowbiz.

Dieta Annei Lesko

Artista face sport și are grijă să aibă o alimentație sănătoasă. Însă vedeta a recunoscut că la o perioadă, apelează la o dietă drastică, pe care nu toată lumea o poate urma.
Este vorba despre o cură de detoxificare a ficatului, cu miere și lămâie, care îi este de ajuns să arate ca la 20 de ani.

Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator
Recomandări
Sergiu Pașca, neurologul român de la Universitatea Stanford, SUA, este pionierul unei tehnologii care permite recrearea țesutului cerebral uman și a circuitelor neuronale în laborator

„Într-adevăr, am 43 de ani, dar cred că este vorba și despre ADN, însă pe lângă asta vin și multe alte accesorii: dorința și motivația permanentă de a arăta bine, de a fi sănătos atât fizic, cât și psihic. Diete nu țin, am una singură de detoxificare a ficatului (cea cu miere și lămâie, e ca un fel de limonadă, practic te hidratezi toată ziua, dar nu ai voie să mănânci nimic; este o cură drastică, între 7 și 14 zile.

Nu toată lumea poate să o țină. Eu o fac o dată sau de două ori pe an. Eu nu cred în cure, eu cred într-un stil de viață echilibrat, într-o alimentație sănătoasă.

Trebuie să recunosc că nu mă abțin de la pofte, dar mănânc în cantități mici. Dulce nu prea mănânc și cred că asta contează foarte mult. Am făcut sport mereu, l-am întrerupt aproximativ acum trei ani și m-am reapucat acum trei luni, sunt o fire activă, am arderile bune”, a spus Anna Lesko, conform Viva.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.