Anna Lesko a ieşit din casă înfofolită, pentru a fi sigură că nu răceşte, şi încălţată cu cizme pufoase, în loc de tocuri. Cântăreaţa a mers la un salon de înfrumuseţare şi spa, unde a stat timp de patru ore şi unde şoferul i-a adus câteva caserole cu mâncare de la un restaurant.
După relaxare, Anna a plecat, împreună cu şoferul său la un centru comercial, pentru a achiziţiona deja primele obiecte de mobilier pentru camera copilului. Cântăreaţa coboară cu greu din maşină, după care, însoţită tot de angajat a intrat într-un magazin pentru copii, pentru a căuta un pătuţ pentru cel mic. În timp ce se sfătuiau în privinţa mărimii şi a greutăţii pătuţului, artista s-a aşezat lângă unul dintre rafturi, semn că oboseala îşi spune cuvântul, mai ales că sarcina este destul de avansată. Iar asta cu toate că Anna a susţinut concerte până de curând, a dansat şi a ţopăit, dând impresia că este uşoară ca un fulg.
La final, cei doi au plecat spre casă, dar numai după ce au achiziţionat pătuţul, care urmează să îi fie livrat, dar şi cu câteva pungi de cumpărături, tot pentru copil.
Artista, care va deveni mama unui băieţel la sfârşitul lunii martie sau la începutul lui aprilie, intenţionează să urce pe scenă cel puţin până la finele lui februarie.
Recomandări
Cum poți să reduci cu 70% factura la gaze. Modul corect de utilizare a centralei termice