„Antena 1 a luat act de afirmaţiile ‘creative dar mai ales tendenţioase’ ale lui Mihai Bendeac din mediul online. Colaborarea ‘aşa cum a fost ea’ cu Mihai Bendeac a început în urmă cu trei ani, când emisiunea prezentată de acesta la un alt post de televiziune înregistra 4 puncte de share. Trei ani mai târziu şi şase sezoane de show de divertisment în prime time la Antena 1, audienţele au înregistrat recorduri de 26 share. În tot acest timp, Mihai s-a bucurat de tot suportul, resursele, creativitatea şi profesionalismul de care a avut nevoie, cu efect evident în audienţele obţinute, un ajutor semnificativ mai relevant decât ‘sfaturile şi sugestiile’ de care bănuim că a beneficiat înainte de a face parte din echipa noastră. Având în vedere deciziile acestuia din ultima vreme, Antena 1 îi mulţumeşte şi păstrează amintiri frumoase privind colaborarea de până acum, dar, în acelaşi timp, va aprecia plata daunelor în valoare de 1.300.000 de euro pe care Mihai le datorează conform contractului semnat. ‘Până atunci’, fiecare îşi vede de treaba lui, noi – de construirea unei grile puternice de toamnă, cu show-uri blockbuster, iar el – de paşii izolaţi”, se arată în punctul de vedere semnat de Antena 1.
Citeşte şi:
PLANURI ŞOCANTE pentru Mihai BENDEAC. PATRU LUNI nu va vedea LUMINA ZILEI