Potrivit Spynews, artista le-a făcut observație unor tineri care au avut o tentativă de a se lua la bătaie.
Fiind deranjată de acest lucru, nu a mai tăcut şi a zis fix ce gândeşte, fără perdea. „Mamă, ce urât. Numai la noi în ţară se întâmplă aşa ceva. *** gura mă-tii.”, a spus Antonia, după care s-a retras de pe scenă, scrie sursa citată.
Antonia suportă cu greu despărțirea de Alex Velea
Antonia recunoaște că îi este foarte greu acasă, fără iubitul ei, care se află în această perioadă la filmările pentru Asia Express, alături de Mario Fresh. Artista a declarat pentru revista VIVA! când poate vorbi cu tatăl copiilor ei și cum trece peste această perioadă.
„Știam cât de greu va fi, adică amândoi ne-am asumat că va fi greu, că ne va fi super dor, că ne este foarte greu să stăm departe unul de celălalt. Însă a fost ceva ce a vrut să încerce și am fost de acord amândoi că ar fi momentul să facă acum acest lucru. Și da, știam că se va lăsa cu multe lacrimi.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Recomandări
Fanta românească e mai scumpă și mai proastă decât cea din Italia: mai puțin suc de portocale, dar mai multe arome și coloranți | Experiment Libertatea
Putem vorbi doar o dată pe săptămână și atât, fără prea multe detalii. Dar știu că îi este greu fără noi, plus că sunt foarte multe experiențe noi, diferite, o altă țară”, a spus Antonia pentru revista VIVA!
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Horoscop Mihai Voropchievici. Gemenii, Balanțele și Vărsătorii trebuie să știe asta!
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Wow, ce mari și frumoși s-au făcut copiii Nicoletei Luciu! Fiul a depășit-o în înalțime! / FOTO
Observatornews.ro
Detaliile ascunse din chitanţele Nordis prezentate de Marcel Ciolacu. În loc să stingă scandalul, a turnat gaz pe foc
HOROSCOP
Horoscop 27 decembrie 2024. Berbecii vor trebui să se protejeze de orice fel de exagerare prin mijloacele pe care le au la îndemână