Coincidenţă sau nu, de când se iubeşte cu Alex Velea, cântăreaţa a devenit dependentă de încălţămintea comodă, iscând comentarii de genul că încearcă pe cât posibil să diminueze diferenţa de înălţime faţă de iubitul ei, care este vizibilă în ciuda diverselor trucuri legate de încălţăminte sau de accesorii, precum pălăriile.

Două pietre tari

În exclusivitate pentru Libertatea, Antonia a vorbit despre centimetrii care îi lipsesc iubitului ei: “Dacă eu sufeream din cauza acestei diferenţe, nu mai eram împreună cu un bărbat care e puţin mai mic decât mine. Nu ştiu de ce lumea se axează pe chestia asta, cred că sunt multe cupluri care nu se potrivesc la înălţime şi se înţeleg foarte bine. Ce contează? Alex e sexy şi aşa!”.
Adevărul este că iubitul ei este posesorul unui corp bine lucrat la sală, iar acest lucru o încântă. “Tata” şi “mami”, cum se alintă de când au devenit părinţii lui Dominic, recunosc că există şi între ei, ca în orice familie, discuţii în contradictoriu.
“Amândoi suntem două pietre tari şi zodiile noastre spun treburile astea – ea este Berbec, eu sunt Taur – dar ne înţelegem, găsim numitorul acela comun de fiecare dată. Suntem deja de ceva timp împreună, ştim mofturile fiecăruia”, a conchis Alex Velea.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

MMA2015__Sebastian_Marcovici35.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI