Antonia și Giulia Anghelescu au reușit să se împrietenească rapid și să consolideze relația. Poate și datorită faptului că amândouă sunt mame și au foarte multe lucruri în comun. Indiferent de cât de încărcat au programul, artistele își găsesc timp să vorbească la telefon sau să se viziteze. Iubita lui Alex Velea a postat pe o rețea de socializare o fotografie de la cea mai recentă întâlnire a lor și a explicat că sunt prietene. Ulterior, Antonia a revenit cu o precizare care nu face decât să o măgulească pe Giulia Anghelescu. “O iubesc atât de mult pe Gulia, mi-a oferit cea mai deosebită prietenie, mereu mi-ai adus zâmbetul pe buze. Mulțumesc”, a scris ea. După câte se vede, Giulia a reușit să îi câștige încrederea și să îi ofere necondiționat ajutorul. Antonia a traversat o perioadă delicată, ea fiind încă măritată în acte cu soțul ei italian, procesul de divorț fiind unul destul de complicat, deși se află într-o relație cu Alex Velea, cu care are și un băiețel.
Foto: Facebook