Gesturile şi apariţiile publice ale celor doi au fost atât de mult disecate încât nimeni nu mai contesta că zvonurile despre o relaţie între Antonia şi colegul de scenă nu ar fi adevărate.
În acest context, toată lumea a cerut explicaţii, iar, pentru că ele întârziau să apară cei mai curioşi au trecut la o campanie de hărţuire a artistei. Chiar recent, aceasta a fost nevoită să se retragă de pe scenă pentru a nu da nas celor care o interogau din public.
Într-un interviu acordat revistei „Cosmopolitan”, Antonia a spus că nu are ce să lămurească şi că, mai mult, agresivitatea faţă de ea nu duce la niciun rezultat.
„Chiar nu câştigi nimic dacă mă constrângi sau mă hărţuieşti să declar tot ce fac. Eu dau şanse oricui, dar ia-mă încet… De exemplu, nici când am divorţat nu am vrut să anunţ imediat şi spun acum de ce: pentru că lumea nu a înţeles. OK, sunt persoană publică şi mi-o asum, dar daţi-mi şi mie timp să mă obişnuiesc psihic cu situaţiile prin care trec. Uneori, nu sunt pregătită să dezvălui pe loc tot ce mi se întâmplă – sunt om. Dă-mi răgaz până ofer o explicaţie…întregii ţări„, a spus Antonia.
Până să îşi facă însă curaj să le dea fanilor răspunsul pe care ei îl aşteaptă, Antonia îşi găseşte liniştea şi fericirea alături de cei mai dragi oameni din viaţa ei – fiica Maya şi părinţii ei.
„Mă înţeleg la fel de bine atât cu mama, cât şi cu tata, şi pot vorbi deschis cu oricare dintre ei. Ei m-au educat astfel încât să am curaj să le spun orice şi să le cer sfatul oricând„, a mărturisit cântăreaţa.

Urmărește-ne pe Google News