În ceea ce privește partea masculină, cântăreața mărturisește că nu-i plac bărbații direcți, insistenți și mândri.
„Nu îmi place când bărbații sunt prea direcți și insistenți, prea conștienți de atuurile și calitățile lor. Aprecize mult persoanele bine crescute și respectuase, adevărați camarazi în relație”, a spus Antonia într-un interviu acordat revistei Fox.
„O sarcină nu îţi schimbă viaţa în mod radical”
Antonia susține că și-a găsit partenerul ideal, în persoana lui Vicenzo, nepotul afaceristului Joshua Castellano, cu care a făcut o fetiță. Deși recunoaște că, inițial, a fost speriată de ideea că va fi mamă la 21 de ani, acum, la mai bine de 8 luni de la naștere, se declară o femeie împlinită.
„La început eram într-adevăr puţin speriată, însă imediat după naştere am realizat că lucrurile nu stau chiar aşa, am alături o familie care mă ajută, fie că e vorba despre mama lui Vincenzo sau mama mea. Fetiţa mea este un copil cu adevărat special, nu plânge, nu are niciun fel de probleme, e mereu veselă şi chiar doarme, de când era mică, opt ore pe noapte, ca un om mare.
O sarcină nu îţi schimbă viaţa în mod radical, poţi continua să faci exact aceleaşi lucruri ca înainte, dar te vei bucura şi de timp petrecut în familie”, a spus cântăreața.