Recent, Antonia și Andrei Ștefănescu au fost surprinși împreună, la cumpărături, iar alături de ei era și fiul lor. Cei doi au divorțat în urmă cu doi ani și jumătate și susțin că nu mai există cale de împăcare. Antonia a avut la un moment o relație de câteva luni cu un fost concurent de la „Chefi la cuțite”, în timp ce Andrei Ștefănescu este într-o relație cu Ștefania, colegă cu el la Antena Stars.
Fosta soție a prezentatorului a explicat că nu se pune problema de împăcare, însă au fost nevoiți să meargă împreună la cumpărături, pentru că fiul lor, Ayan, își dorea un nou mobilier pentru dormitor. Antonia și Andrei Ștefănescu nu mai locuiesc împreună, însă atunci când vine vorba despre copilul lor, ei iau fiecare decizie împreună.
„Am fost la cumpărături cu Andrei, fostul meu soț, dar eram și cu fiul nostru, Ayan, micuțul voia să își aleagă ceva mobilier pentru dormitor. Vă pot spune însă că nu este vorba despre o împăcare între mine și Andrei, nu mai formăm un cuplu de doi ani și jumătate, ne înțelegem însă bine de dragul copilului.
Suntem doi oameni înțelepți, doi oameni care își iubesc copilul nespus de mult. Fiul nostru este la grădiniță, iar din toamnă va începe și școala. Eu și Andrei nu mai locuim împreună de când ne-am despărțit, fiecare este cu casa lui. Dar suntem foarte uniți în tot ceea ce privește creșterea lui Ayan, inclusiv hainele pe care le poartă copilul le cumpăr cu Andrei, noi i le alegem, împreună.
Între mine și Andrei totul este la comun doar ceea ce ține de fiul nostru. Avem și multe activități cu cel mic, la ceva timp, așa este normal și frumos”, a spus Antonia, pentru Impact.ro.
Andrei Ștefănescu și-a asumat relația cu Ștefania, colega de la Antena Stars
Andrei Ștefănescu și-a asumat relația cu Ștefania, colega lui de la Antena Stars, în urmă cu ceva vreme. După divorț, artistul a preferat să își țină viața amoroasă privată și să discute tot mai puțin despre relația sa.
„Nu ne ascundeam, noi ne-am asumat relația de mai multă vreme. Am fost împreună, da, în weekend, dar mai multe nu pot să declar”, a spus Andrei Ștefănescu, în exclusivitate pentru FANATIK, despre relația pe care o are cu Ștefania Ducă, prezentatoarea emisiunii „Vedetop” de la Antena Stars.
Ștefania a fost împreună cu artistul F. Charm pentru o perioadă lungă de timp. Cei doi se pregăteau de nuntă, însă lucrurile au luat o întorsătură neașteptată și s-au despărțit.
Andrei Ștefănescu și Antonia au divorțat în 2020
Andrei Ștefănescu și soția au divorțat în luna septembrie a anului 2020, după 7 ani de relație și un an de când s-au căsătorit civil. Artistul a fost cel care a făcut anunțul despre despărțire la vremea respectivă.
„Dragii noștri, după cum bine știți, mereu am fost discreți cu evenimentele din familia noastră, lucru pe care l-am făcut și acum. Din respect pentru voi am hotărât că este momentul să va informăm despre situația noastră, pentru a nu există neînțelegeri. După 7 ani de relație, o poveste frumoasă de dragoste și o minune de copil, am ajuns la final, drumurile noastre s-au separat. Mai exact la mijlocul acestei veri am luat decizia de a ne despărți. (…)
În luna septembrie am finalizat divorțul la notar pe cale amiabilă și am căzut de acord asupra tuturor deciziilor care îl privesc pe Ayan și nu numai. Antonia și Ayan locuiesc în continuare în casă noastră, îi vizitez aproape zilnic și ne petrecem timpul împreună.”