Antonia și Whats Up, pe de o parte, și Lili Sandu și Randi, pe de altă parte, vor fi rivali la o emisiune de televiziune pentru a ajuta oameni obișnuiți să-și îndeplinească visurile. De altfel, Antonia și lili Sandu concurează și la emisiunea Uite cine dansează!.

În această seară, începând cu ora 22:30, în sufrageria lui Bobonete vedetele se luptă cu perne, vorbe și în pași de dans pentru două mize speciale.

Lili Sandu împreună cu Randi vor duce o bătălie aprigă contra Antoniei, a cărei mamă a făcut recent dezvăluiri despre Alex Velea, și a lui Whats Up, în goana după banii puși în joc de Bobonete.

Paul Ipate va face echipă cu Lili Sandu, Randi și Alex. Cel din urmă își dorește să pună bazele unui studio de muzică. Această miză îi face pe toți din echipă să lupte din tot sufletul.

Octavian Strunilă îi va avea alături pe Antonia, Whats Up și Matias, un bărbat din Dorohoi care își dorește să folosească banii lui Bobonete pentru o operație atipică – vrea să își micșoreze un picior pentru a purta aceeași mărime la pantofi. Poate pentru mulți pare absurd, dar pentru românul cu gene exotice este o adevărată problemă.

Probele Cum cânți tu, Cu fața la pernă, Litere încrucișate, Dansez pentru tine și În frunte ți-e pus provoacă vedetele să pornească un adevărat război cu râsete, dans, dar și replici tăioase.

 
 

Urmărește-ne pe Google News