De la o vreme însă, Antonia şi-a mai potolit izbucnirile copilăreşti şi, poate din cauza procesului de custodie în care este implicată, este mult mai tristă.
Artista, aflată în cea mai mare parte a timpului departe de fetiţa ei, nu-şi poate lua gândul de la ea, iar mesajele ei – unele subtile – îi sunt în cea mai mare parte adresate.
Astăzi, de exemplu, Antonia a postat o fotografie cu un mesaj puternic „You run through my veins…”/ „Îmi curgi prin vene…”. În respectiva imagine, artista părea că se odihneşte la „poalele” unei biblioteci. Întinsă ca o pisică pe o sofa, purtând neglijent o rochie neagră, Antonia, a cărei figură inspira melancolie, este o imagine iconică.
De aceeaşi părere au fost şi fanii ei care i-au apreciat fotografia de mii de ori.