Așadar, taberele din această ediție care vor trebui să afle cine sunt cele șase celebrități care se deghizează pe scena show-ului prezentat de Dan Negru, alături de Romică Țociu, vor fi formate din Dorian Popa, Andrei Duban, Rona Hartner, Cristina Ciobănașu și Alex Velea, din echipa Starurilor, și Pepe, Cosmin Seleși, Diana Munteanu, Antonia și Vlad Gherman, din cea a Galacticilor. În această ediție, pe Scena misterelor, măștile vor urca în trei decoruri distincte, care vor aminti de filmul King Kong, de Lumea Dulciurilor și de Franța din vremea regelui Soare, Ludovic al IV-lea. Cine sunt măștile, telespectatorii Antenei 1 vor afla în Joia Mare.
Și în această ediție, prezentatorul Dan Negru va oferi o serie de indicii care le pot ajuta pe vedetele din cele două tabere să spună corect cine e în spatele fiecărei măști. Însă, pentru a le obține, atât Galacticii, cât și Starurile vor avea de trecut câteva probe amuzante, precum Întinde ciorapu, Baloanele, Bagajele sau să ghicească ce piesă mimează co-prezentatorul Romică Țociu.
Citește și