Relația lor a stârnit multe controverse atunci când s-a aflat, însă cei doi au reușit să treacă împreună peste orice obstacol. Ioana Blaj avea 27 de ani atunci când a intrat într-o relație cu Ducu Ion. De 8 ani au familia pe care și-au dorit-o dintotdeauna și se înțeleg extrem de bine.

„Au fost cei mai intenşi ani din viaţa mea, cei mai revelatori şi cei mai transformatori. Relaţia cu Ducu cred că e cel mai mare cadou pe care mi l-a putut face Universul pentru evoluţia mea ca om. Este o relaţie care m-a învăţat atât de multe lucruri şi sunt tare recunoscătoare pentru ce trăiesc”, a declarat actrița din serialul „Adela”, pentru VIVA!

Ioana Blaj este foarte fericită alături de Ducu Ion și are numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei. Actrița îl apreciază pentru faptul că este implicat în relația cu ea, dar și în relația cu copiii pe care îi au împreună.

„Ducu este bărbatul cel mai complex pe care l-am întâlnit şi iubesc complexitatea lui. Este un om care mă provoacă în fiecare zi, este un om foarte dedicat, implicat şi focusat pe evoluţia personală şi evoluţia relaţiei noastre, un tată minunat, şi asta este mai mult decât mi-aş fi putut dori de la bărbatul pe care l-am ales să-mi fie alături în această călătorie prin viaţă”, a mai spus vedeta de la Antena 1.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

„Copiii erau foarte contrariaţi că nu mă cheamă ca pe ei”

Ioana Blaj și Ducu Ion s-au căsătorit după 6 ani de relație, atunci când aveau deja doi copii. Deși ea nu își dorea să facă nuntă, lucrurile s-au schimbat, pentru că cei mici voiau ca mama lor să aibă același nume ca ei. Bărbatul a cerut-o în căsătorie chiar de ziua lui de naștere.

„Actele în continuare nu au nicio importanţă în relaţia noastră. Nu cred că m-am răzgândit, cred că doar am urmat cursul lucrurilor care s-au întâmplat. Copiii erau foarte contrariaţi că nu mă cheamă ca pe ei şi, până la urmă, s-a făcut lumină în acest sens”, a spus Ioana.

La nuntă, cei doi au renunțat la verighete și le-au înlocuit cu două brățări identice. Între timp, pe degetul Ioanei Blaj a mai apărut un inel de logodnă. „Brăţările le avem în continuare. Între timp, a mai apărut un nelipsit inel de logodnă”, a spus actrița.

Ducu Ion a fost căsătorit cu Diana Dumitrescu timp de 4 ani, din anul 2009 până în 2013, atunci când a avut loc divorțul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News